Întrebarea este: cum poate vedea el lumina dacă el este întuneric?

Într-o provincie kazahă pierdută în stepă, un minor a fost ucis, nu primul din ultimii patru ani și, evident, nici ultimul. Anchetatorul Bekzat își dorește un lucru – să închidă cazul cât mai curând posibil, pentru că ofițerii locali de rang superior au găsit deja un vinovat potrivit din toate punctele de vedere. Dar toată idila se prăbușește când un jurnalist de la Novaya Gazeta sosește în oraș, gata să rupă vălurile realității corupte.

Despre ce este filmul? Despre sistem, un ulcer metastazant care a afectat întreg spațiul CSI. Încă din primele cadre, filmul sugerează asocieri evidente cu filmul asiatic „Memories of Murder” (2003). Un polițist local rătăcește prin lanurile de porumb, căruia sistemul nu-i permite să investigheze cu onestitate crima și să caute un criminal în serie – toată munca se rezumă la a dezlănțui toți câinii asupra unui domn autist, a cărui stare mentală lasă mult de dorit, iar criminalul adevărat, al cărui „față este afișată peste tot în sate”, ar trebui să rămână în afara afacerii.

Personajul principal nu este un erou în sensul clasic al cuvântului. Pentru 85% din timpul de rulare, acesta este un personaj care acceptă sumbru și tăcut condițiile sistemului în care se află. Nu este prezentat trecutul eroului – doar realitatea brută în care tovarășul Bekzat este o mică componentă a sistemului, complet neștiind ce mecanism servește.

Un film extrem de pasiv, cu cadre meditative și atmosferice ale stepei din Kazahstan, unde chiar și clădirile din zonele populate, apar în cadru de câteva ori în timpul filmului. Eroul, împreună cu acuzatul și o jurnalistă meticuloasă, gata să expună toată murdăria ordinii provinciale, călătoresc prin stepă, fiind în supunere oarbă față de sistem.

Filmul este o declarație grosieră a realității post-sovietice. Aici sunt prezenți ofițeri de poliție incredibil de corupți care au inventat rapid un raport și l-au trimis la vârf, închizând pe oricine, atâta timp cât era posibil. Localnici care suferă din cauza ilegalității autorităților, dar nu sunt capabili decât să „strângă pumnii amenințător” la principalii vinovați și sunt incapabili să ia măsuri reale pentru a schimba trista stare de lucruri. O jurnalistă sosită din străinătate, care, ar vrea să schimbe situația – dar nu poate. Dar nici măcar ea nu poate înțelege întreaga esență a sistemului existent.

„Crezi că asta este violență? Știți când va începe adevărata violență? Când vei pleca în străinătate, îți vei face o carieră, asta e mare lucru. Te vor lăuda, vor spune: „Bravo, ești un adevărat activist, lupți pentru drepturile omului”, în timp ce pe noi toți ne vor împușca aici.”

Atunci cine? Cine va schimba acest sistem trist și înfricoșător care a pătruns în toate straturile societății, în care unii sunt fericiți, iar alții sunt nemulțumiți, dar nu pot face nimic?

„A fost odată ca niciodată un om negru, negru

În regatul negru-negru

Care s-a obișnuit cu întunericul, dar a vrut să văd lumina

Întrebarea este: cum poate el să vadă lumina dacă el este întuneric?”

Filmul este despre o roticică dintr-o mașinărie care, în ultimul moment, a decis să se răzvrătească împotriva întregului. Orice, chiar și cel mai complex mecanism sau motor este susținut de angrenaje mici, mici. Fără de care el nu este nimic. Nu funcționează, nu rezistă, se defectează structural și încetează să mai existe. Singura problemă este că piesele și șuruburile sunt ușor de înlocuit. Unul s-a rupt și altul i-a luat locul. Dar sistemul trăiește.

Un film trist, sumbru, meditativ în peisajul minimalist uluitor al stepei kazahe despre ulcerele întregului spațiu post-sovietic. De ce despre ulcere și nu despre tumorile canceroase? Tumorile canceroase ucid gazda rapid și fără milă. Iar cu ulcere poți trăi, poți trăi mult. Principalul lucru este să găsești un echilibru.