„Ducele” (2021) – Recenzie

Regizat de Roger Michell, The Duke (Ducele) este o comedie dramatică britanică bazată pe un caz real, cu un aer cald și nostalgic, ce îmbină umorul tipic englezesc cu reflecții despre justiție socială și inegalitate. Este și ultimul film al regizorului, cunoscut pentru Notting Hill.

Povestea

Acțiunea are loc în anii ’60. Kempton Bunton (Jim Broadbent), un pensionar din Newcastle, este un om simplu, dar cu un spirit justițiar și încăpățânat. Nemulțumit de faptul că guvernul obligă bătrânii să plătească taxa TV, el pornește o mică „cruciadă” personală. Lucrurile iau o turnură neașteptată atunci când fură din Galeria Națională din Londra celebrul tablou Portretul lui Wellington de Goya. Gestul său nu este unul de îmbogățire personală, ci un act de protest social. Întreaga situație devine un amestec de farsă, dramă și portret de epocă.

Elemente artistice

• Actoria: Jim Broadbent face un rol savuros, cu multă umanitate și umor, reușind să contureze un personaj rebel, dar plin de bun-simț. Helen Mirren, în rolul soției sale, aduce echilibru și emoție, ilustrând răbdarea și dragostea într-o căsnicie modestă, dar solidă.
• Tonul: Filmul pendulează între comedie socială și dramă intimă, fără a deveni nici farsă, nici tragedie. Umorul englezesc subtil contrastează cu momentele serioase despre nedreptate și solidaritate.
• Regia: Roger Michell păstrează un ritm lejer și o atmosferă luminoasă, deși povestea ar putea fi mult mai tensionată. Alegerea funcționează însă, pentru că accentul cade pe oameni, nu pe senzațional.
• Estetica: Decorurile, costumele și coloana sonoră reconstituie cu finețe atmosfera Marii Britanii din anii ’60.

Impact și receptare

The Duke a fost bine primit de critici și public, apreciat pentru căldura și optimismul său. Deși vorbește despre un furt celebru, filmul nu se concentrează pe suspans sau mister, ci pe umanitatea și spiritul comunitar al eroului. Într-o vreme marcată de probleme sociale și economice, povestea rezonează prin ideea de a lupta, chiar și cu mijloace modeste, pentru ceea ce consideri drept.

🔹 Puncte tari: interpretările excelente ale lui Broadbent și Mirren, tonul cald și umorul fin, mesajul social.
🔹 Puncte slabe: ritmul uneori prea molcom, lipsa de dramatism pentru cei care se așteaptă la un film „de heist” clasic.

📌 Verdict: Ducele este o bijuterie de film britanic – tandru, amuzant și profund uman. Mai mult decât povestea unui furt, este o meditație despre demnitate, familie și dreptate socială.