🎬 Sinopsis

Toby, un regizor de reclame cinic și deziluzionat (Adam Driver), se întoarce în Spania, unde cu ani în urmă realizase un film studențesc despre Don Quijote. Întâlnește un cizmar bătrân, Javier (Jonathan Pryce), care jucase rolul cavalerului nebun și acum este convins că el este adevăratul Don Quijote. Cei doi pornesc într-o călătorie delirantă unde realitatea, fantezia și amintirile se împletesc, punându-l pe Toby față în față cu propriile regrete și obsesii.

🎥 Atmosferă și stil

• Gilliam își păstrează stilul baroc și haotic, cu imagini suprarealiste, satire mușcătoare și umor absurd.

• Filmul este o meta-poveste despre cinema, despre cum poveștile pot modela și distruge realitatea.

• Deși vizual are momente spectaculoase, se simte uneori dezordonat, reflectând și lunga istorie zbuciumată a producției.

🎭 Interpretări

• Jonathan Pryce oferă o interpretare minunată, plină de inocență și nebunie, aducând un Don Quijote tragic și comic în același timp.

• Adam Driver e credibil în rolul regizorului sarcastic care se lasă prins într-o aventură fantastică.

• Rolurile secundare (Olga Kurylenko, Stellan Skarsgård) sunt caricaturale, potrivite tonului satiric.

⭐ Recepție

• Critică internațională:

  • Rotten Tomatoes: ~65% pozitiv – apreciere pentru originalitate și interpretări, critici pentru ritm și structură haotică.

  • Metacritic: scor mediu 58/100 – recenzii mixte.

• Public: Film de nișă, mai degrabă pentru fanii lui Gilliam și pentru cei familiarizați cu literatura lui Cervantes.

• Context: Proiectul a fost în dezvoltare peste 25 de ani, cu numeroase încercări eșuate, ghinioane pe platou și schimbări de distribuție (inițial trebuia să joace Johnny Depp și Jean Rochefort). Documentarul Lost in La Mancha (2002) surprinde aceste eșecuri și a contribuit la mitologia filmului.

⚖️ Concluzie

„Omul care l-a ucis pe Don Quijote” este un film-simbol al visului imposibil: Terry Gilliam, asemenea cavalerului lui Cervantes, a dus ani de zile o luptă împotriva „morilor de vânt” ale industriei. Rezultatul final nu e un film perfect – e dezordonat, inegal, uneori obositor – dar are farmec, umor și poezie vizuală. Pentru cinefili și fanii regizorului, e o experiență aparte; pentru publicul larg, poate părea un experiment prea excentric.