Ran (1985) – Recenzie

Regizat de marele Akira Kurosawa, Ran este considerat punctul culminant al carierei sale și una dintre cele mai impresionante opere cinematografice ale secolului XX. Inspirat de Regele Lear al lui Shakespeare, dar transpus în Japonia feudală, filmul este o tragedie monumentală despre putere, trădare și prăbușirea inevitabilă a unui imperiu construit pe violență.

Intriga

Hidetora Ichimonji, un senior de război bătrân și temut, decide să își împartă domeniul între cei trei fii ai săi. Crede că prin acest gest va asigura pacea și continuitatea familiei. Dar gestul, departe de a aduce armonie, declanșează un lanț de trădări și războaie civile.
• Taro, fiul cel mare, devine moștenitor oficial, dar este manipulat de soția sa, Lady Kaede, o figură de o forță și cruzime extraordinară.
• Jiro, al doilea fiu, își urmează propriile ambiții și sfârșește prin a-și trăda familia.
• Saburo, cel mai tânăr, este singurul sincer, dar este exilat pentru că îl contrazice pe tatăl său.

Pe măsură ce războaiele fratricide izbucnesc, Hidetora este prins în mijlocul haosului („ran” înseamnă haos, dezordine) și își pierde nu doar puterea, ci și mințile, asistând la prăbușirea propriei moșteniri.

Tematică

Kurosawa explorează inevitabilitatea violenței și fragilitatea puterii. Dacă în Regele Lear accentul cade pe orbirea morală a regelui, în Ran tragedia capătă dimensiuni cosmice. Totul este văzut ca o pedeapsă a destinului pentru un om care și-a construit viața prin războaie și sânge. Hidetora nu este doar o victimă a fiilor săi, ci și a propriei brutalități din tinerețe.
Un fir secundar, dar esențial, este răzbunarea lui Lady Kaede, care transformă filmul într-o tragedie și mai complexă, unde puterea femeii este folosită ca forță distructivă împotriva clanului Ichimonji.

Stil vizual și regie

Din punct de vedere estetic, Ran este un tablou viu. Kurosawa, pasionat de pictură, a planificat filmul prin sute de schițe și storyboard-uri pictate în culori vibrante. Rezultatul este un film de o frumusețe devastatoare:

• Câmpiile întinse și castelele izolate creează un cadru monumental.
• Costume elaborate, în culori simbolice pentru fiecare clan, transformă bătăliile în adevărate fresce vizuale.
• Scenele de luptă sunt construite cu un ritm lent, aproape operatic, acompaniate de muzica solemnă a lui Tōru Takemitsu, care contrastează cu violența sângeroasă de pe ecran.

Secvența atacului asupra celui de-al treilea castel, filmată aproape fără dialog, doar cu muzică și imagini, este considerată una dintre cele mai mari scene de bătălie din istoria cinemaului.

Interpretări

• Tatsuya Nakadai (Hidetora) oferă o interpretare colosală: un amestec de autoritate, nebunie și fragilitate. Transformarea lui din senior de temut în bătrân pierdut și rătăcit este cutremurătoare.
• Mieko Harada (Lady Kaede) aduce pe ecran unul dintre cele mai memorabile personaje feminine ale lui Kurosawa, o femeie care își folosește inteligența și cruzimea pentru a distruge clanul din interior.

Concluzie

Ran este mai mult decât o adaptare după Shakespeare – este tragedia totală a umanității, spusă prin prisma culturii japoneze. Kurosawa, aflat la bătrânețe, a turnat în acest film toate obsesiile sale: destinul implacabil, absurditatea războiului, fragilitatea puterii și nebunia umană.

🔹 Este un film grandios, de o frumusețe vizuală și o forță emoțională rar întâlnite.
🔹 Considerat una dintre capodoperele supreme ale lui Kurosawa, alături de Rashomon și Șapte samurai.