Sfinții de la periferie (1999) – Recenzie

„Sfinții de la periferie” (The Boondock Saints), scris și regizat de Troy Duffy, este un film independent devenit cult, deși la lansare a avut o distribuție restrânsă și un succes modest. Cu timpul, prin circulația pe DVD și recomandările „din gură în gură”, a câștigat o bază solidă de fani, în special pentru amestecul său de violență stilizată, moralitate ambiguă și umor negru.

Intriga

Povestea urmărește doi frați irlandezi din Boston – Connor și Murphy MacManus (Sean Patrick Flanery și Norman Reedus) – care, după un incident sângeros cu mafia rusă, ajung să creadă că au o misiune divină: să curețe orașul de criminali. Înarmați și animați de credința lor, devin niște justițiari venerați de unii și vânați de alții. Pe urmele lor se află excentricul agent FBI Paul Smecker (interpretat memorabil de Willem Dafoe), care încearcă să îi prindă, dar în același timp pare fascinat de metoda lor radicală de a face „dreptate”.

Puncte tari

• Atmosfera urbană: un Boston întunecat, plin de corupție și violență, redat printr-o estetică crudă, dar stilizată.
• Willem Dafoe: rolul său, extravagant și neașteptat, este unul dintre punctele cele mai memorabile ale filmului.
• Dinamica dintre frați: relația lor de loialitate, amestecată cu ironie și umor, oferă filmului autenticitate și carismă.
• Scenele de acțiune: coregrafiate în stil „cool”, cu un amestec de brutalitate și poezie vizuală.
• Tema morală: ridică întrebări despre dreptate, vigilentism și limitele religiei în fața violenței.

Puncte slabe

• Scenariul: pe alocuri schematic și plin de clișee, mai ales în construcția mafioților și a personajelor secundare.
• Stilul regizoral: acuzat de unii critici de „copiere” a lui Tarantino, prin amestecul de dialoguri tăioase și violență estetizată.
• Moralismul excesiv: mesajul religios și justițiar poate părea forțat sau controversat.

Concluzie

„Sfinții de la periferie” nu este un film perfect, dar are acel „ceva” care l-a transformat într-un titlu cult. Este un amestec de film de acțiune, dramă morală și parodie neagră, susținut de un Willem Dafoe memorabil și de carisma fraților MacManus. Mai puțin apreciat de critică, dar adorat de fani, filmul a devenit un reper al cinematografiei independente de la sfârșitul anilor ’90.